Înapoi
Contul meu Petiție Evenimente Soluții Știri

Cum să faci să scapi de plastic

De Vasi Adriana, fizician ASAP

După primul articol, Adriana s-a întors cu soluții sustenabile împotriva plasticului:  

 

”De-a lungul timpului am învățat foarte multe lucruri cu ajutorul internetului. De la informații pentru referate la cum să gătesc cordon bleu și până la cum să construiesc circuite electrice. În ultimul an, din cauza contextului pandemic în care ne aflăm, fără voia mea am petrecut mai mult timp pe lângă device-uri cu conexiune la internet. Astfel, stând pe diferite platforme, în principal YouTube, am descoperit conceptul de Zero Waste Living. Până la acel moment mai auzisem de acesta, însă nu făcusem vreun fel de research în legătură cu subiectul. Canalul care m-a ajutat să învăț mai multe despre acest lucru a fost canalul lui Gittemary Johansen. Cu ajutorul ei am înțeles mai multe despre cum aș putea face tranziția către acest lifestyle care mi-a părut de-a dreptul fascinant. Și așa a început lupta mea împotriva plasticului…

Prin urmare, modul în care lupt eu împotriva plasticului este reducerea (sper în viitor, eliminarea) achiziționării de plastic nou, reciclarea și refuzul. Pe scurt, cei 3R despre care probabil că ați mai auzit. Pentru a face articolul acesta cât mai util pentru toată lumea, aș vrea să vă prezint câteva swap-uri eco-friendly și sustenabile.

 

Baia… Loc liniștit în care ești doar tu cu tine și te îngrijești. Nu știu dacă până acum ați aruncat o privire mai atentă asupra obiectelor din baie, dar dacă o faceți, veți observa că în baie se află o mulțime de obiecte care conțin plastic.

  • Igiena dentară

Periuța de dinți – obiect absolut necesar pentru igiena dentară și de cele mai multe ori o vom găsi în magazine în ambalaj din plastic sau făcută din plastic

Swap: Periuța de dinți din bambus.(Colgate, Georganics, The Humble Co etc.) 

Pasta de dinți – un alt lucru absolut necesar pentru igiena noastră orală, găsit de cele mai multe ori în tuburi de plastic

Swap: Pastă de dinți la borcan (Ben&Anna, Georganics), pastă de dinți tablete (Eco living), pudră de dinți, săpun de dinți etc.

Apa de gură- se găsește în magazine îmbuteliată în ambalaj PET

Swap: Apă de gură sub formă de tablete (Georganics)

Ața dentară – se găsește în magazine mereu în ambalaj de plastic

Swap: Ață dentară care vine în recipient din sticlă (Georganics)  

 

  • Igiena corporală

Săpun de corp

Swap: În loc să folosești gel de duș care vine în PET poți să treci la un săpun solid care de preferat nu vine ambalat în plastic. Depărtându-ne puțin de la subiect, ideal ar fi să folosești săpunuri care au ingrediente naturale (tot ceea ce folosim noi în duș ajunge înapoi în apă)  

Șampon

Swap: Șampon solid (Nature Box, Soaphoria, Savonia etc.)

Balsam de păr

Swap: Balsam de păr solid (Greenum, Soaphoria, Foamie etc.)

Bureți

Swap: Burete de lufa (îl găsești cam pe orice site), perie de corp care nu are perii din plastic (The Body Shop au o perie care are zero impact negativ asupra mediului înconjurător)

Lama de ras

Swap: Lama de ras de pe vremuri pe care o foloseau bunicii noștrii, știi tu, aia pe care trebuia să o deșurubezi ca să îi schimbi lama. Cu toate că este o variantă foarte bună pentru mediu, s-ar putea să nu fie o varianta foarte bună și pentru tine pentru că sunt mult mai greu de folosit decât lamele cu care suntem noi obișnuiți. Prin urmare, dacă nu îți place cum sună lama clasică, o variantă de a reduce plasticul ar mai fi și lama de ras cu capete care se pot schimba.(Bic, Gillette)  

Deodorant - de cele mai multe ori îl găsim ambalat în plastic

Swap: Deodorant cremă în cutie metalică sau borcan (Nala), deodorant în tub de carton (Ben&Anna), deodorant solid

 

  • Alte obiecte care se află prin baie

Piaptăn/ Perie de păr

Swap: Piaptăn/perie din bambus (The Body Shop)

Hârtia igienică

Swap: Hârtie igienică care vine ambalată în hârtie (Pufina)  

 

 

Bucătăria… Acel loc unde ne hrănim organismul pentru a putea face față tuturor provocărilor ce ne așteaptă

  • Spălatul vaselor

Detergentul de vase- de obicei îl găsim în magazine sub formă lichidă sau solidă, dar oricum ar fi, ambalat în plastic

Săpun solid de vase- vine ambalat în plastic biodegradabil sau în carton (La Corvette, LoofCo, Jovis)

  • Buretele – de cele mai multe ori bureții pe care îi găsim în comerț sunt făcuți din plastic și datorită uzurii aceștia se “mărunțesc” și eliberează microplastic care ajunge în apă

Swap: Lufa, perie de vase

  • Cuptor

Hârtie de copt

Swap: Hârtie de copt din silicon (Eco living) 

  • Împachetatul resturilor de mâncare

Mereu poți să refolosești caserolele de înghețată

Swap: Pentru a nu cumpăra noi containere și a evita folia alimentară de plastic poți găsi acoperitoare din silicon care se mulează foarte bine pe diferite forme sau poți încerca șervețelele cerate

  • Paie

Swap: Paie din inox sau sticlă

 

Un alt subiect pe care aș vrea să îl acopăr sunt detergenții. Nu în urmă cu mult timp, avansând în încercarea de a reduce pe cât de mult posibil utilizarea plasticului, m-am lovit de o nouă problemă: ce fac cu recipientele goale de detergent? Și am găsit și o soluție pentru această problemă: pastile/săculeți hidrosolubili pe care îi combinăm cu apă călduță în recipientele deja existente la noi în casă. (Ocean Saver)

În linii mari, ce vreau să spun este că cel mai important pentru a face bine mediului este să încercăm să reducem utilizarea de plastic de unică folosință, să refolosim ce poate fi refolosit cât de mult putem noi și să încercăm , din momentul în care am realizat că putem să ajutăm mediul, să găsim alternative eco friendly pentru produsele pe care le utilizăm în fiecare zi.”

 

SEMNEAZĂ

Dacă te-a prins și pe tine, hai cu noi la luptă! Înainte de toate, semnează PETIȚIA ASAP!  

Știri similare