Înapoi
Contul meu Parteneri Evenimente Soluții Știri

Cum să rupi gura târgului

fără să distrugi mediul

Cercetătorii din toată lumea declară că vom avea mai mult plastic în ocean decât pești, dacă nu facem o schimbare. Ținând cont de criza actuală provocată de COVID-19, acestei vorbe i se adaugă acum și “Vom avea mai multe măști plutitoare decât meduze”, după cum putem vedea.

Majoritatea campaniilor de informare și educare ne atrag atenția asupra faptului că este important să purtăm mască în public, însă nu ne spun și ce trebuie făcut cu măștile și mănușile de unică folosință, odată ce au fost purtate.  

 

”Măștile și mănușile de unică folosință nu sunt reciclabile.”

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat într-un interviu acordat Digi24 că “măștile pot fi reciclate”, însă lucrurile nu stau deloc așa. Expertul în mediu, Andrei Coșuleanu, explică pentru PressOne că cele mai multe măști de unică folosință sunt realizate din mai multe tipuri de plastic, dintre care cel puțin unul nu este reciclabil. Același lucru este valabil și pentru mănuși, majoritatea fiind fabricate din nitril, care la rândul lui este nereciclabil.

 

Dacă totuși ele ajung la gunoi, trebuie să avem mare grijă unde și cum le aruncăm din două motive:

1. Fiind expuse riscului de contaminare, ele trebuie colectate separat ca deșeuri periculoase, ce trebuie să ajungă să fie incinerate, nicidecum reciclate.  

2. Mănușile de cauciuc și măștile pot bloca echipamentul de reciclare, ceea ce îi forțează pe muncitori să intervină manual, deci să se expună riscului de a se infecta.  

 

Recomandarea companiei Urban SA, făcută printr-o postare, este ca măștile de față și mănușile să ajungă în pubela pentru fracția umedă din gunoiul de ACASĂ, nu în coșurile pentru deșeuri stradale.  

 

 

Concluzia

Unde ajungem dacă fiecare dintre noi folosește zilnic o mască nouă? Cercetătorii britanici au calculat că s-ar ajunge la 66.000 de tone de deșeuri contaminate într-un singur an, dacă fiecare locuitor ar purta câte o mască pe zi. Iar asta este doar pentru UK.

Așa că, fraților, purtați măști reutilizabile! Sunt o tonă de modele, mărimi, forme. Branduri mari au scos deja diferite tipuri de modele, așa că nu ești doar safe, ci și fashion!  

Dacă nu se poate și nu se poate, măcar aveți grijă unde și cum le aruncați. Strada NU este o soluție!  

 

Informațiile sunt culese din VICE, DoR și PressOne.

Știri similare