Înapoi
Contul meu Petiție Evenimente Soluții Știri

CUM SE VEDE PLASTICUL PRIN OCHII UNUI VIITOR FIZICIAN

De Adriana Vasi

Dacă n-ai un fizician în echipă cum o avem noi pe Vasi Adriana în revista ASAP, atunci…mai bine citești articolele scrise de ea aici.  

 

A trecut plasticul prin filtrul ei, le-a pus pe toate în balanță și a spus așa:  

La prima vedere și pentru mine plasticul se vede ca pentru toată lumea. Dacă mă uit la el dintr-o anumită perspectivă, este acel material fără de care viața mea ar fi mult mai grea. Până la urmă textul acesta este scris cu ajutorul unui laptop care este în proporție de peste 70% alcătuit din plastic. Dacă mă uit la el din altă perspectivă, este acel lucru care distruge mediul înconjurător și sufocă vietățile marine.

La a doua vedere este puțin mai diferit. După cum știm cu toții, toate științele naturii sunt strâns legate între ele, și cum biologia include chimie și chimia include fizică, cam toți oamenii care lucrează în unul dintre aceste domenii văd plasticul relativ la fel. Astfel, pentru noi plasticul este un material durabil, de natură organică, anorganică sau mixtă, care poate fi ușor prelucrat la temperaturi și presiuni mari, la baza căruia stau polimerii. Ce sunt polimerii? Polimerii sunt lungi lanțuri de molecule așezate în unități repetitive. Dacă te gândești la orice lanț din jurul tău (lănțișor, brățară, lanț de la bicicletă etc.) și îți imaginezi că fiecare verigă este o moleculă, tocmai ți-ai creat imaginea unui polimer.

 

1. Ca studentă la fizică, sunt mai multe aspecte care prezintă interes când vine vorba de plastic.

2. Cum am ajuns să producem acești polimeri sintetici numiți plastic

3. Cum producem astăzi plasticul și care sunt compușii care stau la baza acestuia

4. Reciclarea plasticului

5. Microplastic

6. Bioplastic și biodegradare

7. Cum scăpăm de plasticul deja produs de către noi?

 

1. Cum am ajuns să producem acești polimeri sintetici numiți plastic

Încă de la începutul timpurilor, oamenii au reușit să își procure din mediul înconjurător materiale cu ajutorul cărora să își ușureze viața. Acum 3.500 de ani, când oamenii au avut nevoie de un material ușor modelabil, au folosit latexul.

Cu timpul, nevoia de materiale ușor modelabile și rezistente a crescut, și astfel mari inventatori au încercat să producă polimeri sintetici. Prima dată a apărut celuloidul (1869), un polimer derivat din celuloză, care a reprezentat primul thermoplastic (material ușor modelabil doar la temperaturi mari). După ce acest polimer nu a mai îndeplinit cerințele pieței, a apărut bachelita.

Bachelita (1907) a reprezentat primul polimer în totalitate sintetic și avea la bază fenolul, ceea ce a dat naștere unei mari familii de polimeri sintetici fără de care viața noastră ar fi mult îngreunată astăzi. Vorbim aici despre polimeri sintetici precum: tereftalat de

polietilenă (PET), polistirenul (PS), poliesterul, policlorură de vinil (PVC) , polietilenă(PE), nailonul și plexiglasul. Toți acești polimeri ne-au făcut viața mult mai ușoară de-a lungul timpului. Însă, odată cu utilizarea lor în masa, a început o criză a poluării și distrugerii mediului înconjurător.

 

2. Cum producem astăzi plasticul și care sunt compușii care stau la baza acestuia

Materia primă pentru plasticul pe care îl folosim astăzi la scară largă este combustibilul fosil, iar primul pas în producerea plasticului este extracția de combustibili fosili.

Pasul următor este trimiterea acestora către rafinării unde sunt transformați în alte produse, mai exact, etan din țiței și propan din gaze naturale. Acești doi compuși sunt apoi descompuși în molecule mai mici, astfel din etan se va produce etilena și din propan se va produce propilena.

După acest pas se adaugă catalizatori (catalizator = substanță care modifică viteza unei reacții chimice fără a participa la reacție și fără ca ea însăși să sufere modificări) care fac ca moleculele să se amestece și să formeze polimeri numiți rășini. Întorcându-ne la compușii de bază, în urma polimerizării, etilena va deveni polietilenă și propilena va deveni polipropilenă.

 

Semnează

Dacă ești curios să afli mai multe despre plasticul dăunător și cum putem duce lupta asta împreună, atunci semnează petiția ASAP aici!  

 

Știri similare