Înapoi
Contul meu Petiție Evenimente Soluții Știri

Dacă îți place să mesteci paiul

nu trebuie să renunți la el

Paiele nu există pe piață de foarte mult timp, însă au acaparat deja lumea. Ne referim, desigur, la cele din plastic. Cum au început, unde am ajuns și ce facem mai departe?

 

CUM A ÎNCEPUT

Un tip pe nume Marvin Stone a creat paiul undeva în 1888. După ce a înfășurat pe un creion niște fâșii de hârtie și le-a lipit, a avut un prim prototip. A început să producă în masă astfel de paie în 1890 la fabrica lui, Stone Industrial.

Paiul care se poate îndoi a fost inventat de inventatorul Joseph Friedman, care a creat ideea în 1930 și apoi a înființat firma Flex - Straw Company ca să facă din design-ul lui o realitate.  

 

UNDE AM AJUNS

Paiele de plastic au început să fie produse în masă prin anii 1960. Era un produs mai bun și mai ieftin decât cele din hârtie și nici nu se rupeau așa ușor. În plus, nimeni nu se gândea la impactul asupra mediului înconjurător la vremea respectivă.

Plastics Europe, unul din cei mai mari producători de plastic din lume raportează că au fost produse 1,5 milioane de tone până în 1950. Ulterior, până în 2015, au fost produse 322 de milioane de tone de plastic.

 

CUM CONTINUĂM

Toate produsele de unică folosință, inclusiv paiele, sunt interzise în toate țările din Uniunea Europeană, începând cu 2021. Însă acest lucru ne oferă doar un fel de “licență morală”. Ne simțim mai bine că punem osul la treabă și avem un aport pozitiv, dar asta nu va produce o schimbare masivă. Este doar începutul.

E tare că există deja atâtea alternative pe piață încât efectiv nu știi de unde să alegi. Contează dacă vrei să se îndoaie sau nu: cel din sticlă sau din metal sunt fixe, nu prea ai ce sa le faci. Cele din silicon sunt mestecabile, fără a putea fi distruse prea ușor.

Deci nici măcar nu trebuie să renunți la vechile obiceiuri, ci doar să schimbi furnizorul. Iar asta va avea un impact pozitiv și asupra buzunarului pe termen lung. Pretty cool, right?

 

SURSE:

National Geographic: A brief history of how plastic straws took over the world

Stanford University: Do plastic straws really make a difference? 

News European Parliament: Parliament seals ban on throwaway plastics by 2021

 

ÎNROLEAZĂ-TE!

Tu ce alternativă alegi? Înrolează-te ASAP și arată-ne printr-un story!

Știri similare