Înapoi
Contul meu Petiție Evenimente Soluții Știri

Mecanica obiceiurilor

de Ștefania Zamfir, reporter de teren ASAP

Ștefania, reporterul nostru din echipa revistei ASAP a scris un articol despre cum să ne schimbăm obiceiurile, pe bune. Vezi mai jos ce a povestit:  

 

”De câte ori nu auzi în jurul tău afirmații precum: Fă asta! Schimbă cu asta! E bine/ nu e bine! Nu uita aia! Și altele asemenea? Aparent, e mult mai ușor să spui cuiva ce să facă, ce obiceiuri să schimbe cu altele, dar mai nimeni nu îți zice la început cum să schimbi obiceiurile din interior, de la turnul de control.  

M-am pus în ipostaza unui luptător contra plasticului și mi-am dat seama că nu era de ajuns să îmi spun ce să fac, ci mai degrabă să-mi sugerez la modul concret ce să fac, cu decizii gândite dinainte. Nu e de ajuns să fii de acord cu o schimbare, trebuie să o simți, să o înțelegi, să o conștientizezi și ca ultim pas - să te identifici cu un tine din viitor care să facă acele schimbări posibile. Dar, până acolo, lucrăm cu sinele din prezent. Să începem!

 

O carte relevantă pentru înțelegerea și schimbarea obiceiurilor, este Atomic Habits de James Clear. Aici o să găsești tot ceea ce ai nevoie pentru a-ți controla obiceiurile. O să preiau principiile fundamentale și o să încerc să construiesc un scenariu aplicat în lupta noastră contra plasticului.  

Ideea esențială, pe care o consider și un motto important, este că dacă vrei ca o schimbare să funcționeze pe lungă durată, e necesar să uiți de idealurile finale și să te concentrezi pe proces. Mai precis, dacă vrei să ai un viitor armonios cu natura, nu te gândi la reducerea totală, din start, a plasticului, ci poți să spargi idealul în mai multe obiective. De exemplu: poți să-ți propui să nu mai cumperi pungi din plastic sau să iei cu tine sticla de apă - ele sunt obiectivele pe termen scurt, dar luate pe rând, analizate și implementate o să îți aducă satisfacția și reușita idealului mare. Ele intră în categoria: ce să fac.  

 

Acum, să vedem cum facem. James Clear propune patru principii fundamentale sau strategii.  

1. Fă schimbarea evidentă: lasă în jurul tău indicii care să-ți amintească de obiectivele mici și ascunde-le pe cele care te trag înapoi.  

Aplicat: poți să îți pui sticla cu apă înainte să pleci într-un punct ușor de văzut, ideal chiar lângă geantă, rucsac, chei, ușă etc.

2. Fă schimbarea atractivă: unele sarcini sunt mai grele, dar dacă te recompensezi sau le faci distractive, sarcinile vor fi asociate cu plăcerea de la finalul activității. Invers pentru obiceiul pe care vrei să-l schimbi, pune sancțiuni.

Aplicat: vrei să-ți iei o periuță de dinți și îți vine ușor să te duci la magazin și să iei una din plastic, din obicei. Ca să îl schimbi adaugă o miză. De exemplu: provoacă-ți un prieten să folosiți timp de o lună, două luni doar periuțe din bambus și cine încalcă pactul face cinste cu masa în oraș.

3. Fă schimbarea ușoară: noile obiceiuri să fie ușor de făcut, iar dacă schimbarea pare grea și tot dai greș, nu da înapoi. Încet, dar sigur înainte, cu efort minim.

Aplicat: Vrei să nu mai cumperi produse împachetate în plastic, dar pare imposibil să le elimini total. O strategie utilă este să numeri câte produse iei în fiecare zi și sunt din plastic, să le notezi și în zilele următoare să scazi numărul treptat. Azi am 10 produse, mâine mă concentrez să am 9 și tot așa. Chiar dacă uneori o să ai peste cât îți propui, nu renunța - procesul fluctuează. Sau și mai simplu: vizual, dacă par prea multe în coșul de cumpărături, e clar din magazin că poți căuta alternative. Prima strategie o să te ajute mai mult pentru că, prin simplul fapt că tragi linia, ai și concluzia pentru mâine.

4. Fă schimbarea satisfăcătoare: caută satisfacție în obiceiurile noi, fie prin bifarea reușitelor, fie prin colaborarea cu prietenii.

Aplicat: poți să ai un carnețel cu obiectivele de zi cu zi pe care le vrei în viața ta și bifează fiecare reușită. Asta îți va conferi încredere sau dezamăgire. Însă, oricum ar fi, faptul că poți vedea un progres nu într-o săptămână, nu într-o lună, dar în timp îți va aduce satisfacție.  

 

Vă las cu o provocare pe care mi-o dau eu mereu. Azi cât plastic ai cumpărat ca bonus la necesități? (notează că mi-am lăsat și marja de eroare necesități, dar ai grijă să nu cazi în capcană).”

 

 

SEMNEAZĂ

Dacă răspunsul tău te pune pe gânduri, poți să faci o schimbare în bine: dă cu semnătura în Petiția ASAP!  

 

Știri similare