Înapoi
Contul meu Petiție Evenimente Soluții Știri

Spune nu plasticului pentru o săptămână

și vezi cum merge

Gândește-te cum ar fi ca într-o zi să ți se dea toate obiceiurile peste cap. Ar fi greu să te adaptezi, așa-i?  

Cam asta e problema plasticului, a devenit un obicei de care nu ne mai desprindem. Are puțin peste 100 de ani de când și-a făcut loc în viața noastră de zi cu zi. Și preferăm the easy way pentru împachetat, băut, consumat, înfășurat, pentru că e peste tot.  

Unii oameni au fost curioși. Mai întâi și-au imaginat, apoi au trecut la acțiune! Au renunțat o săptămână la plastic. Vrei să vezi ce a ieșit?  

 

Am ales două exemple: Roxana Bucată și Suzanne D`Amato.

Roxana a plusat și a făcut comparația între două săptămâni, ca să poată face un jurnal despre cât de mult plastic poate consuma o singură persoană.

Zis și făcut: a notat fiecare bucată de plastic consumată: tacâmuri, pungi, jucării, sticle de apă, bureți de vase.

 

Rezultatul primei săptămâni?

49 de ambalaje de plastic strânse în șapte zile.

 

Cum a fost săptămâna plastic free pentru Roxana?

În cea de-a doua săptămână, plasticul a fost pus la zid și înlocuit cu alternative: sacoșa din pânză, refuzarea pungilor din magazine, achiziționarea unui filtru de apă, sticle refolosibile, perii de curățat din lemn.

 

Rezultatul?

A reușit să folosească mai puțin plastic, însă și-a dat seama că nu-l poate elimina complet. Medicamentele, recipientele de șampon sau bețișoarele de urechi au câștigat lupta chiar și-n săptămâna 2.

 

Experimentul Suzanne D`Amato nu este cu mult diferit.

Suzanne a înlocuit pungile de plastic cu sacoșe din pânză atunci când putea.

A renunțat la pungile din magazine, a renunțat la cafeaua cu capac de plastic și a preferat să o pregătească acasă.

 

Rezultatele ei?

Și-a dat seama că aproape tot din magazin vine ambalat în plastic. Și, mai ales, faptul că a înlocuit plasticul cu hârtia nu a făcut-o decât să înlocuiască cu un alt deșeu.

 

Experimentul a făcut-o să economisească bani. Cum?

A renunțat la alimente ambalate în plastic, a renunțat la cafeaua cumpărată, a folosit pungi din materiale textile.

 

Cum au rămas cele două fete în urma săptămânilor fără plastic?

Le-a făcut să fie mai atente și să caute variante sustenabile, însă schimbarea vine treptat, iar oamenii realizează că e timpul să folosim mai puțin plastic.

Ai încercat vreodată un detox de plastic? Dacă da, suntem curioși să ne povestești!

 

SURSE:

Știre verificată și inspirată din:

Vice: Am trăit o săptămână fără plastic și mi-am dat seama cât poluează un român 

Food52: We Went Plastic-Free for One Week—Here Are 6 Surprising Things We Learned

 

ÎNROLEAZĂ-TE!

Până atunci, hai să facem echipă împotriva plasticului dăunător! Înrolează-te ASAP!

 

 

 

Știri similare