Înapoi
Contul meu Petiție Evenimente Soluții Știri

Sticla de șampon

care se face proteză

Hai că mai venim c-o veste tare. E incredibil de ce sunt capabili oamenii atunci când își pun mintea la contribuție!

Sticlele de șampon sunt din plastic. Dacă nu sunt colectate selectiv, ajung la groapa de gunoi, unde se descompun în sute de ani, timp în care se infiltrează în pământ, apă, și chiar în aer. Dar hei, există soluții!

 

CUM SĂ ÎMPUȘTI DOI IEPURI DINTR-UN FOC

După ce și-a petrecut viața într-un salon, fiind frizer de profesie, domnul Bernie Craven a ieșit la pensie, dar nu a vrut ca vârsta să-i dicteze activitatea. A văzut cu ochii lui câte deșeuri produce un salon și a decis să-și deschidă compania Waste Free Systems.

Pentru că sistemul actual de reciclare nu face față la cantitatea mare de deșeuri, a găsit o alternativă care să profite de tehnologia de care dispunem ca să rezolve două probleme printr-o singură acțiune.

Traseul e următorul: se colectează deșeurile plastice direct de la sursă, adică din saloane, se transformă în filament de plastic și, folosind imprimarea 3D, se creează membre prostetice.

Rezultatul este unul mult mai ieftin decât protezele convenționale și dau o viață nouă unor lucruri care, de altfel, ar fi fost aruncate.

Tu te-ai duce mai des la salon dacă ai știi că deșeurile plastice care se strâng nu numai că NU dăunează mediului înconjurător, ci și ajută copiii să trăiască mai bine?

 

SURSE

Waste Free Systems

 

Înrolează-te

Înrolează-te ca să simți un impuls real de a face o schimbare!

Știri similare